cand fost-a tacerea mai apriga decat ni s-a infatisat acum cateva zile?
niciodata, cred.
mi-a dat senzatia ca am fi doi aici. eram naiv! taceam?
asta asa e, nici lunile nu se mai intersecteaza. prefera sa se ignore, lasand un gol intre ele.
da, acolo m-am oprit eu. nici timpul nu ma stia, era ca si cum nici nu as fi existat.
niciodata.
si lucrurile treceau pe langa mine, ca intr-o iluzie dintr-aia de duzina, desprinsa dintr-un film insipid, avid de culoare. imi amintesc ... ma amuzam teribil scotand cate un deget pe ferestrele vidului. dar nu ma vedeau.
niciodata.
asa ca m-am hotarat sa mor.
si am iesit, cautand un alt gol pe care sa-l umplu.
si nu reuseam sa mai mor, nici sa ma intorc in golul meu.
cred ca mi-am uitat si buzele acolo
...
.. sau le-am pierdut ... nici nu mai stiu. oricum, tot liniste e. afurisit de apriga.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu